Dacă banca refuză restituirea după un caz de fraudă, de obicei se sprijină pe conceptul de neglijență gravă. Ce înseamnă termenul, cine trebuie să-l demonstreze și ce circumstanțe sunt relevante.
După un caz de fraudă în banking-ul online, mulți dintre cei afectați primesc o scrisoare scurtă de la banca lor: o restituire va fi refuzată pentru că clientul ar fi acționat cu neglijență gravă. Este dublu greu – pe lângă pierderea financiară, apare și acuzația că ești responsabil pentru situație.
O astfel de scrisoare reflectă însă doar punctul de vedere juridic al băncii pentru moment. Dacă acuzația este justificată, se decide conform standardelor legale, care sunt mult mai stricte decât sugerează termenul în viața de zi cu zi.
De ce acuzația are atât de multă greutate
În cazul unei tranzacții neautorizate, banca trebuie, conform § 675u din BGB, să ramburseze suma în principiu. Totuși, conform § 675v din BGB, banca își poate ridica un drept propriu de despăgubire dacă clientul și-a încălcat obligațiile de diligență în mod intenționat sau prin neglijență gravă. Atunci clientul poate fi responsabil pentru întreaga daună. În caz de neglijență simplă, implicarea rămâne limitată conform legii. De aceea, clasificarea vinovăției decide adesea cine suportă dauna la final.
Ce obligații sunt implicate reiese în special din § 675l BGB: clienții trebuie să-și protejeze datele lor de securitate personalizate – cum ar fi datele de acces și codurile de autorizare – împotriva accesului neautorizat și să raporteze imediat pierderea sau utilizarea abuzivă odată ce au cunoștință despre aceasta.
Scara de măsură: mai mult decât o greșeală
Neglijența gravă există, conform înțelegerii generale în dreptul civil, numai atunci când atenția necesară a fost încălcată într-o măsură neobișnuit de mare – adică atunci când nu s-a ținut cont de ceea ce ar fi fost evident oricui în situația concretă. Se adaugă și un aspect personal: comportamentul trebuie să fie subiectiv de asemenea de neiertat. Neatenția, un moment de copleșire sau o greșeală sub presiunea timpului nu sunt suficiente de la sine.
E important și unghiul din care privești. Cu timpul, multe escrocherii par evidente. Din punct de vedere legal, însă, contează situația în care se afla persoana afectată: ce informații avea, cât de credibili păreau făptașii, cât timp avea la dispoziție să se gândească?
Circumstanțe asupra cărora de obicei se dispută
Dacă pragul de neglijență gravă a fost depășit, instanțele evaluează pe baza unei aprecieri generale. În acest sens, următoarele întrebări joacă de obicei un rol:
- Au fost distribuite datele de acces sau codurile de autorizare – și dacă da, prin ce mijloace și cui presupus?
- Ce anume arăta procedura de autorizare: suma și destinatarul unei transferuri sau un alt proces, de exemplu înregistrarea unui dispozitiv nou?
- Cât de complicată a fost înșelăciunea, de exemplu printr-o pagină web falsă sau un număr de telefon manipulat?
- Cunoșteau deja infractorii date personale sau informații despre cont care făceau contactul să pară credibil?
- Banca avertizase anterior în mod clar și înțeles exact asupra acestei metode?
Niciunul dintre aceste puncte nu decide de unul singur. Transmiterea unui cod de autorizare la telefon este adesea privită critic de instanțe; totuși, tabloul general – de exemplu, într-o înșelătorie deosebit de profesionistă – poate fi diferit în cazuri individuale.
Cine trebuie să dovedească ce?
Banca care invocă neglijența gravă trebuie să prezinte și să demonstreze faptele pe baza cărora se formulează acuzația. Simplul fapt că instrumentul de plată a fost folosit corespunzător din punct de vedere tehnic și autentificarea a fost înregistrată nu este neapărat suficient conform § 675w BGB.
Totodată, clienții sunt așteptați să povestească evenimentul din perspectiva lor într-un mod ușor de înțeles. De aceea, prima lor declarație față de bancă are o greutate considerabilă. Formulările inexacte sau pripite – de exemplu într-un apel telefonic imediat după incident sau într-un formular de daune – sunt adesea folosite mai târziu împotriva persoanelor implicate.
Se ia în considerare și comportamentul băncii
În evaluare nu se ia în considerare doar comportamentul clientului. Este relevant, de exemplu, dacă instituția a cerut o autentificare puternică a clientului – dacă lipseste, clientul nu răspunde de regulă pentru daune conform § 675v BGB, atâta timp cât nu a acționat cu intenție frauduloasă. De asemenea, contează dacă procedura de aprobare a arătat clar și înțelegător tranzacția. În ce măsură asta reduce pretențiile băncii depinde de fiecare caz în parte.
Concluzie
Neglijența gravă este un standard ridicat și nu un automatism. Respingererea de către bancă nu este cuvântul final – la fel de puțin reiese din standardul strict un drept sigur. Ceea ce contează sunt desfășurarea exactă, modul de organizare al procedurii de eliberare și situația probelor. Cine a primit o respingere, poate verifica legal justificarea. Trebuie să se țină cont de § 676b BGB: plățile neautorizate trebuie raportate băncii imediat, cel târziu în termen de 13 luni de la debitare.
Întrebări frecvente
Nu, respingerea reflectă doar evaluarea inițială a băncii. Banca trebuie să prezinte și să demonstreze circumstanțele care ar putea constitui o încălcare gravă a obligațiilor. Dacă îi reușește sau nu, se poate judeca doar pe baza desfășurării concrete.
Instanțele judecătorești văd adesea critic transmiterea codurilor de autorizare, dar nu există o regulă strictă. Depinde, printre altele, de cum a fost pusă în scenă înșelăciunea și ce indica efectiv procedura de autorizare. O evaluare de încredere presupune analizarea tuturor circumstanțelor.
Raportați imediat abuzul și cereți blocarea accesului. Relatați întâmplarea sincer și cât mai precis posibil; evitați presupunerile legate de lucruri de care nu sunteți sigur. În cazul declarațiilor scrise detaliate poate fi util să cereți sfatul unui expert înainte.
