Cine recomandă o investiție trebuie să consilieze clienții într-un mod corect și adaptat nevoilor lor. O privire de ansamblu asupra principalelor obligații și a posibilelor consecințe ale unei consilieri incorecte.
Fie că este vorba despre pensie, acumularea de avere sau investiția unei moșteniri – mulți oameni se bazează pe recomandările băncii sau ale unui consultant atunci când iau decizii financiare. Dacă investiția evoluează diferit de așteptări, apare întrebarea dacă sfatul oferit a respectat cerințele legale.
Nu orice pierdere se datorează unei greșeli de consultanță. Riscul economic al unei investiții este, în general, responsabilitatea investitorului. Totuși, presupunerea este că el a asumat acest risc pe baza unui sfat corespunzător.
Cum se încheie un contract de consultanță
Baza obligațiilor este de obicei un contract de consultanță. Acesta nu trebuie neapărat încheiat în scris. Conform jurisprudenței, el se realizează adesea tacit, atunci când un investitor se adresează unei bănci sau unui consultant pentru o decizie de investiție – sau invers – iar apoi începe o discuție de consultanță.
Trebuie diferențiată de intermedierea pură a investițiilor, unde, în principal, sunt datorate informații corecte despre investiție, și de tranzacțiile fără consultanță, unde clientul plasează comanda pe cont propriu. Delimitarea poate fi dificilă în fiecare caz în parte, dar este importantă pentru amploarea obligațiilor.
Consultanță potrivită investitorului
Recomandarea trebuie să se potrivească cu persoana investitorului. De aceea, consilierul trebuie mai întâi să întrebe despre circumstanțele relevante, dacă nu le știe deja. Acestea includ în special:
- Cunoștințe și experiență cu instrumente financiare
- situația financiară și capacitatea de a suporta pierderi
- obiectivele de investiții, cum ar fi siguranța, profitul sau pensia
- apetența pentru risc și orizontul de investiții planificat
Cineva care în mod clar își dorește o investiție sigură pentru pensie, de regulă nu ar trebui să i se recomande un produs cu risc mare de pierdere.
Consiliere potrivită obiectului
În plus, consilierea trebuie să fie potrivită pentru obiectul de investiție. Investitorul trebuie informat despre caracteristicile și riscurile care sunt esențiale pentru decizia sa. Aceasta include riscuri generale, cum ar fi evoluția economică și a pieței, precum și riscurile specifice ale produsului concret, de exemplu riscul unui pierderi totale, o lichiditate limitată sau perioade lungi de deținere.
Informațiile trebuie să fie corecte, complete și ușor de înțeles. O bancă care include un produs în programul ei de consultanță trebuie să-l verifice mai întâi cu o atenție critică specifică băncilor, conform jurisprudencei. Simplul fapt de a oferi un prospect nu înlocuiește automat clarificarea verbală; ceea ce contează, printre altele, este dacă investitorul a avut suficient timp să consulte documentele înainte de a-și lua decizia.
Remunerații, conflicte de interese și documentație
Investitorii ar trebui să poată evalua dacă o recomandare este făcută doar în interesul lor. Conform jurisprudenței, băncile trebuie să informeze despre comisioanele pe care le primesc de la terți pentru vânzarea unui produs. De asemenea, Legea privind tranzacțiile cu valori mobiliare (WpHG) conține reguli privind modul de gestionare a remunerațiilor și conflictelor de interese, precum și despre transparentizarea costurilor.
Din punct de vedere al reglementărilor, firmele care oferă servicii de valori mobiliare sunt obligate, conform §§ 63 și următoarele din WpHG, să verifice potrivirea unei recomandări. Clienții privați primesc o declarație de potrivire, care explică cum recomandarea a fost adaptată obiectivelor și situației lor. Pentru multe produse este disponibil și un scurt fișier informativ.
Consecințele unei consultanțe greșite
Dacă consultantul își încalcă obligațiile din culpă, se poate formula o cerere de despăgubire conform § 280 BGB. Investitorul trebuie să fie pus în situația în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat consultanța greșită. Acest lucru duce adesea la anularea investiției: returnarea capitalului investit în schimbul transferului investiției, luând în considerare dividendele primite.
Greșeala de consiliere trebuie în principiu prezentată și dovedită de către investitor. Trebuie avut în vedere și termenul de prescripție. Termenul obișnuit de prescripție este conform §§ 195, 199 BGB de trei ani și începe la sfârșitul anului în care a apărut cererea și investitorul a luat cunoștință de circumstanțele relevante sau ar fi trebuit să le cunoască fără neglijență gravă. Indiferent de cunoaștere, astfel de cereri prescriu cel târziu la zece ani de la apariția lor.
Concluzie
Consilierea în investiții este legată de standarde legale clare: Recomandarea trebuie să se potrivească investitorului, iar riscurile produsului trebuie prezentate corect și într-un mod ușor de înțeles. Dacă într-un caz concret există o greșeală de consiliere și dacă aceasta poate fi dovedită depinde de desfășurarea conversației și de documentele disponibile. Din cauza termenelor de prescripție, o verificare nu ar trebui amânată inutil.
Întrebări frecvente
Nu. Pierderile de curs nu constituie singure un motiv de revendicare, deoarece riscul investiției este, în principiu, suportat de investitor. Răspunderea presupune ca sfatul dat să fi fost greșit și ca această greșeală să fi fost cauzală pentru decizia de investiție.
De regulă da. Un contract de consultanță poate fi încheiat tacit conform jurisprudenței, prin simpla purtare a unei discuții de consultanță despre o investiție. Nu este necesar un acord scris pentru asta.
Se aplică termenul obișnuit de prescripție de trei ani, care începe la sfârșitul anului în care investitorul a luat cunoștință sau trebuia să ia cunoștință de circumstanțele generatoare de drepturi. Indiferent de asta, prescripția intervine cel târziu la zece ani de la nașterea dreptului.
